Transparency International: lansarea Indicelui Perceperii Corupţiei 2010

26.10.2010    COMUNICAT DE PRESĂ 

Transparency International: lansarea Indicelui Perceperii Corupţiei 2010

La 26 octombrie 2010, Transparency International a lansat Indicele Perceperii Corupţiei pentru 2010 (IPC 2010). IPC reprezintă un indice agregat care reflectă nivelul perceperii corupţiei în diferite ţări ale lumii şi poziţionează ţările în funcţie de gradul în care corupţia este percepută în rândul funcţionarilor publici şi al politicienilor. El se calculează la o scară de la 0 la 10, unde „0” semnifică cel mai înalt, iar „10” – cel mai scăzut nivel al perceperii corupţiei.

IPC 2010 a fost estimat în baza a 13 cercetări/studii efectuate de 10 instituţii internaţionale notorii, în special:  Bertelsmann Stiftung – Transformation Index BTI 2010, Economist Intelligence Unit – Country Risk Service and Country Forecast 2010, Freedom House - Nations in Transit 2010, IHS Global Insight – Country Risk Ratings 2010, International Institute for Management Development – World Competitiveness Yearbook 2009, International Institute for Management Development – World Competitiveness Yearbook 2010, World Bank - Country Policy and Institutional Assessment 2009, World Economic Forum – Executive Opinion Survey 2009-10.

Clasamentul IPC 2010 include 178 ţări. Cel mai înalt scor l-au înregistrat Danemarca, Noua Zelandă, Singapore (9,3 puncte), precum şi Finlanda şi Suedia (9,2 puncte). În partea de jos a clasamentului s-au poziţionat Myanmar şi Afganistan (1,4 puncte) şi Somalia (1,1 puncte).  Este de remarcat că cea mai mare parte a ţărilor incluse în clasament (cca 75%) au un scor al IPC mai mic de 5 puncte, ceea ce atestă o situaţie destul de gravă în prevenirea şi combaterea fenomenului corupţiei.

Potrivit Huguette Labelle, preşedinte al Transparency International, „Toleranţa faţă de corupţie este inacceptabilă: prea mulţi săraci şi vulnerabili continuă să sufere din cauza consecinţelor sale din întreaga lume. Avem nevoie de mai multă conformitate cu legile si reglementarile în vigoare. Nu trebuie să existe vreun refugiu pentru corupţie".

La evaluarea IPC 2010 pentru Republica Moldova au fost utilizate următoarele surse:
• Bertelsmann Transformation Index  - Bertelsmann Stiftung ;
• Country Risk Service and Country Forecast - Economist Intelligence Unit;
• Nations in Transit - Freedom House;
• Country Risk Ratings - IHS Global Insight;
• Country Policy and Institutional Assessment - World Bank;
• Executive Opinion Survey - World Economic Forum.

Potrivit IPC 2010, Republica Moldova a revenit la nivelul său din 2008, înregistrând un scor de 2,9 puncte şi  plasându-se pe locul 108 din 178 ţări incluse în clasament (pentru comparaţie, în anul 2009, cu un punctaj de 3,3 puncte, Republica Moldova s-a situat pe locul 92 din 180 ţări).

O atare dinamică a Indicelui Perceperii Corupţiei demonstrează că Guvernul RM nu a reuşit să facă faţă aşteptărilor înalte ale populaţiei după un şir de evenimente din 2009.

Ţinând cont de faptul că noua guvernare a preluat puterea într-o stare de criză politică, economică şi socială acută, este încontestabil faptul că pe parcursul ultimilor 12 luni guvernarea RM a demonstrat o reuşită în domeniul finanţelor publice, democraţiei, politicii externe.

Totodată, succesele guvernării în prevenirea si combaterea coruptiei au ramas modeste, ceea ce se explică prin mai mulţi factori, în special:
• legislatia imperfecta care nu permite de a atrage la raspundere persoanele suspectate de coruptie;
• investigarea unor abuzuri de funcţie în situaţie de conflict de interese;
• instabilitatea politică, disponibilitatea diferită a membrilor alianţei de guvernare de a întreprinde masuri anti-coruptie concrete;
• inaptitudinea sistemului judiciar de a preveni corupţia în cadrul acestuia;
• funcţionalitatea slabă a Grupupui de monitorizare a implementării Strategiei Naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei.

 

Sursa: www.transparency.md

 Pentru mai multe detalii,  urmati link-ul:

http://www.transparency.md/content/view/875/1/lang,en/

Share.